duminică, 5 aprilie 2009

Din energiile Romaniei-Rama si Shiva

Vantul viu vuieste si va impleteste suvitele-n codite si flori si ramurele se impletesc in ele. Din a muntelui glas, si-n a soaptei izvor si din a copitei zgomot usor, se impleteste acum si spre voi invie cel ce a fost candva zeu al Romaniei. Acest tanar print viguros la brat, din parinti inalti, catre voi soseste. El este crai al muntilor este crai al apelor si al vietuitoarelor. El vine din stravechii vostrii lemurieni. Poarta cu el o sabie mareata si ce v-aduce voua este un talisman ca sa-l cunoasteti. El vine impreuna cu o energie soalara din familie mare, imparateasca ce s-a dorit a fi Siva pe Pamant, iar maretul crai din atatea energii format, este insusi Rama, ce acum se intoarce si-n aceste locuri, iarasi poposeste. Ei doi vin impreuna ca sa pregateasca mandrul stindard al celor ce sunt acum pe Pamant.
Energiile spuse aduse de cei doi sunt energii supuse doar Regelui Soarelui. Din maretul Ra, ei aduc acum si le poposesc in pamant strabun. Cei doi mareti zei, crai de rasarit, poposesc in tihna pe acest vestit pamant. Totul se da deoparte, ca ei sa pasesaca, sa inainteze catre a lor mandra casa. Cei doi au ajuns. Soarele ce-l poarta, in pamant ingroapa, in danc sa umble, ca planeta insasi sa devina Soare. Ea acum deschide mandra, a sa floare si acest Soare pururea stralucitor e cuprins de floare si-n adanc patrunde daruind lumina inimii planetei si-n tot ce cuprinde. Adanc, in tacere, Soarele se-aprinde si incepe a lumina. Auziti-i soapta, prindeti-i vibratia, caci in acest suvoi sunteti prinsi si voi si prin madulare, acest mandru Soare urca si cuprinde inimile voastre intr-o inflacarare. Lumina straluce, caldura ei urca si multiple coduri se aduna-n voi, rasarind acolo mii si mii de flori, caci aceste coduri acuma deschid, tot ce voi ati pus si ati tainuit. Tot ce in planeta este viu, ascuns, este si in corpu-ti, la fel de patruns. Dar acum lumina deschide, lumineaza totul, migreaza si se transporteaza. Totul se deschide, totul se anunta si unul pe altul, sorii se desculta (descopera).
Trup si suflet nu mai are diferenta, totul este o asemanare. Trup (al omului), planeta, nu se mai distinge. Totul este impreunare. Energiile aprinse pe acesti sori multiplii se aduna, se scufunda, se-mpletesc intr-o cununa. Cate chipuri au fost oare? Unul singur a ramas si aceasta energie capata acuma glas. Este Noua Energie ce se-ntinde, ce cuprinde pe ea insasi, caci voi, din voi a rasarit si in acelasi timp cu cununa mare va impodobit. Iata, zeii si-au gasit mireasa in asta fata, mare, planeta. Si multe altele in voi. Tot ce este diferit, in echilibru se asterne. Ei aduc ce-n rasarit fost-a pus de ceva vreme. Acum cu totii va-naltati pe-o alta treapta, mai maiastra si a voastra maiestrie iese acum la suprafata. Peste toata energia se intinde un gand de pace, ca floarea ce a rsarit, sa fie numita PACE

2 comentarii:

Anonim spunea...

Balada Lui Zamolxe

P-un picior de plai,
pe-o gură de rai,
strânsu-ne-am în vale,
o mulţime mare.

Rugul am aprins,
focul am încins.
La Zamolxe vrem,
să ne închinăm.

Doamne ne-om ruga,
la puterea ta,
trezire ne dai,
pe-o gură de rai.
Doamne, tu Stăpâne,
cuvinte ne spune,
de înţelepciune.

Focul sa-nteţit,
Zamolxe a privit,
Şi-astfel ne-a grăit:

- Tu poporul Meu,
să ai Dumnezeu,
căci preotul tău,
e un deceneu.
Oriunde umblaţi,
voi să nu uitaţi,
rugul aţâţaţi,
la Domn vă rugaţi.
Că din zori de zi,
Eu cu voi voi fi.
Iar de o fi noapte,
să priviţi departe,
ochiul de Mi-oţi vede,
atuncea veţi crede,
că la voi Mă uit,
vrerea v-o ascult.
Să mai luaţi aminte,
crestele sunt sfinte,
la popor de zei,
Carpaţii-s temei.
’N codru de umblaţi,
aminte să luaţi,
când frunza foşneşte,
Deceneu vorbeşte.
Voi să-l ascultaţi,
şi să vă-nchinaţi,
binecuvântează,
s-aveţi mintea trează.
Sacru vă e plaiu,
sfânt vă este graiu,
inimii de foc,
viaţa-i cu noroc.
Voi oameni frumoşi,
să fiţi drăgăstoşi.
Drepţi vă ridicaţi,
oamenii vi-s fraţi,
ajutor să daţi.
Pe cei oropsiţi,
să nu-i părăsiţi.
Cel ce vă mângâie,
la Mine-o să vie.
Viaţa de v-o daţi,
să vă apăraţi,
asta nu uitaţi:
Veţi fi înviaţi!
Vieţile-n dreptate,
sunt nenumărate.
Cel ce-n Mine crede,
lacrima nu vede,
iau suspinul greu.
De poporul Meu,
voi vorbi mereu,
sus la Dumnezeu.
Când hora-ţi încinge,
la Mine-o ajunge,
cântec bucuros,
din omul frumos.
Atunci şi alţi zei,
vor avea temei,
să se-nveselească,
doina să pornească,
şi să vă iubească.
Şi când vă vorbiţi,
să vă amintiţi,
graiul omenos,
e cel mai frumos.
C-al zeilor grai,
e-n cântul de nai,
p-un picior de plai,
pe-o gură de rai.

Anonim spunea...

Balada Lui Zamolxe pe Youtube.com

http://www.youtube.com/watch?v=_n1RRXiVe5o