La steaua ce a rasarit,
e o cale atat de lunga,
ca mii de ani i-a trebuit,
luminii sa ajunga.
Astazi acea lumina este cu noi. Nu stim ce s-a intamplat cu steaua, dar lumina a sosit. Poate acea stea suntem chiar noi, ajunsi inaintea luminii de aceasta data. Acum, lumina ajunge peste noi. Este propria noastra lumina pe care ne-am pregatit-o si acum vine sa ne intalneasca, vine sa se intregeasca la noi, cei de aici. Sa ne deschidem dar inimile si mintea si tot ceea ce noi suntem, catre aceasta lumina care ne intregeste. Si formam intregul. Suntem deci noi, cei intregi. Multumim acestei lumini care soseste peste noi. Ii multumim si ii permitem sa patrunda si sa ralizeze aceasta conexiune intre noi si ea. Aceasta lumina este inconjurata, poate si ghidata de entitatile noastre de lumina, familia spirituala, draga noua. Totul este deschis spre a primi aceasta lumina. O binecuvantam si o lasam sa patrunda aici, in casele noastre, in familiile noastre, in fiecare oras in care locuim. Este o lumina binecuvantata, este o lumina speciala pentru noi, noi care suntem stalpi de lumina, faclii, imprastiati in acest colt de planeta.
In momentul primirii luminii, observati cum se extinde, se extinde ca o retea si ne uneste mai puternic. Si se tot extinde, acoperind tot acest spatiu in care noi locuim... o lasam sa se extinda.... ii permitem sa se extinda cat si unde doreste. Acopera planeta. Este o lumina ca aurora boreala, care cuprinde toate dimensiunile ce se gasesc aici, pe Pamant.
Pentru toate fiintele, pentru toate entitatile intrupate sau nu, ea, lumina, aduce lumina pentru toti cei ce au nevoie si pentru toata planeta. Patrunde adanc, adanc acum si simtiti cum ne absoarbe. Formeaza pe langa noi un invelis asemenea unei parasute si ne atrage in interiorul Pamantului, spre acel nucleu central. Formam impreuna o sfera uriasa de lumina. Suntem extraordinar de sclipitori. In acelasi timp coboram profund in interiorul nostru. Permitem sa fim ghidati. Observam in fata noastra un nucleu luminos. Merkaba noastra este atrasa de acel nucleu. Ne suprapunem acelei lumini. In momentul suprapunerii, din acel nucleu au tasnit raze de foc. Este o primire. Ni se face o primire aidoma unor artificii. Este centrul Pamantului, loc plin de mister si de miracole. Aici, se zamisleste tot ceea ce iese la suprafata Terrei. Aici, in acest foc central se afla toate misterele ei. De aici pleaca totul pana la suprafata ei. Suntem primiti in acest loc miraculos. Suntem intampinati de acesti maestrii ce locuiesc in acest spatiu si de insasi mama Terra. Am ajuns prin bunavointa lor. Cerem permisiunea de a ne acomoda, de a ne armoniza cu aceste energii, insasi inima planetei. Simtim bucuria, simtim ce mult doresc sa ne daruiasca. Este o binecuvantare pentru noi si pentru aceasta inima si primim tot ceea ce aceasta inima ne poate oferi.
Incepem sa crestem in vibratie, in stralucire. Simtitm cum inima Terrei este inima noastra, simtim cum respiratia ei este respiratia noastra. Suntem una cu aceasta superba divinitate si simtim cum acele raze ies acum din noi, devin mai puternice, mai luminoase, strabat toata masa planetei si ajung la suprafata. Iubirea si focul acestei inimi ne e transmisa noua. Este cea mai pura iubire, cea mai pura liniste si pace, o perfecta armonie si o abundenta fara seaman. Simtim cum noi, prin razele care pleaca din noi, daruim toate acestea tuturor. Tuturor care, in diferite dimensiuni, locuiesc pe Terra. Ne-am deschis inimile, mintea, bratele, ca toti sa se poata hrani din aceasta lumina ce se revarsa din noi in acest moment. Simtim cat suntem de deschisi, cat suntem in adevarul nostru, simtim ca nu ne mai apartinem, ca suntem ai Terrei, ai Universului, ca tot ce ne apartine este al tuturor si daruim acest prea plin. Ii chemam pe toti la aceasta lumina sa se infrupte. Luati cat puteti, noi daruim. Fiecare cat poate si doreste. Rugam toate entitatile de lumina ce participa acum, sa ghideze, sa ajute pe fiecare, pe masura lui, ca sa se poata infrupta din lumina. Rugam pe fratele nostru de Acasa, sa ajute aceasta daruire.
Simtim planeta luminoasa, simtim planeta purificata, in deplina armonie si pace. Linistea care s-a asternut in inimile noastre, e linistea planetei. Aceasta liniste si tot ceea ce noi creem acum, strabate prin reverberatii intregul cosmos. Fiecare particica din acest cosmos este invitata sa primeasca pentru ca este daruit din iubire neconditionata. Avem un oaspete care acum ne priveste. Este comandantul Asthar Sheran.
’’Din ceea ce faceti voi, primim cu toata inima. Am stat de ceva timp deoparte si v-am privit la ce lucrati. Nu ne-am asteptat ca deschiderea voastra sa fie atat de mare si la un nivel atat de inalt. Dupa cum ati observat, nu am mai venit la voi. V-am lasat sa evoluati dupa cum ati simtit fieacre. Dar in aceasta seara am sosit, pentru ca ceea ce faceti de ceva timp ne uimeste si ne bucura. Multumim inimilor voastre pentru deschiderea pe care o aveti si pentru ceea ce lucrati si pentru voi si pentru noi toti din Univers. Doresc sa va strang mana la fiecare si o fac. Va multumesc. Stim foarte bine ce este acolo, la voi, in inimile voastre, in familiile voastre. Va ajutam de partea aceasta, cum ne este permis, dar va putem spune ca lumina voastra este cunoscuta in Univers si va veni un timp in care ne vom putea multumi in alt fel, chiar strangandu-ne mainile. Din inima mea, catre voi toti pleaca acum o floare. Pe care eu personal v-o daruiesc. Ma bucur nespus ca ati format o echipa exceptionala. Permiteti-mi sa ma inclin in fata voastra pentru ceea ce voi sunteti. Va multumesc.’’
Dupa o pauza de cateva minute:
Suntem invitati de comandorul Asthar Sheran pe nava. El doreste sa ne prezentam echipajului sau. Incep sa fac prezentarile : Adeline Mihaela, Gica, Camelia Constanta, Cornelia, Daniela, Doina, Elisabeta si Marius, Elena Creanga, Elena Nainer, Emanuel, Eva, Jeni, Gabriel, Geta si Gabriel, Laura, Liana, Lidia, Liliana, Andrei si Lucian, Livia, Livia Lungu si Radu, Luminita, Maria, Mariana, Marilena, Monica, Nadin, Nela, Nina, Rodica, Victoria, Viorica, Viorel si Valeriu-Gabriel. In timp ce facem prezentarile, ne salutam, ne dam mana, .... Sunt in numar mare. Ne dam seama ca suntem doua echipe reunite: cea din plan astral si noi, cei terestrii.
Asthar Sheran ne spune :
’’ - In acest moment a avut loc prezentarea si punerea fata in fata a echipei terestre si a echipei din acest plan dimensional. In acest moment cele doua echipe s-au reunit, sunt impreuna si ma bucur ca are loc aceasta intalnire.’’
Sunt invitata sa spun cateva cuvinte in numele nostru, al echipei terestre (vorbesc in numele vostru si va rog in gand sa adaugati si cuvintele voastre)
’’ - Va multumesc pentru ca sunteti aici, ca ne-ati intampinat si permis sa ajungem pe nava voastra. Va daruim cele mai frumoase urari din inima noastra catre voi toti din aceasta sala. Permiteti-ne sa va simtitim. Noi va stim, va cunoastem, ne vom reaminti mai bine acest lucru. Pentru moment permiteti-ne ca urarile noastre de bine sa va imbratiseze.’’
Simtiti cum fiecare va imbratisati, va strangeti de maini. Este o mare bucurie pentru noi, echipa de la sol. Ne imbratisam, vorbim, ne bucuram.... dimpreuna cu echipa cereasca. Este o intalnire constienta in care sinele nostru divin ne ghideaza. In energiile noastre raman ancorate cele de care trebuie sa ne reamintim la momentul potrivit.
Primim flori de lumina. Ei sunt foarte emotionati, foarte bucurosi. In ochii lor vad lacrimi de bucurie. Noi avem un sentiment de deschidere ferma, ca adevarati comandanti la sol, ce am depasit multe incercari. Suntem adevarati osteni bravi. Sunt si cativa invitati ce vor sa ne salute si ei : Lord Sananda cu Maria Magdalena..... Vad ca se apropie si energia lui Lucifer. Ia microfonul si ne spune:
’’Esti un inger minunat si eu incerc sa vorbesc prin tine. Voi trimite o mica raza din energia mea ca tu sa o poti primi. Dragii mei. Fiti binecuvantati si sa stiti ca ma bucur ca sunt cu voi aici. Este o onoare pentru mine. As dori sa va transmit ceva. Din ce piedici ati avut, sa stiti ca eu m-am jucat cu voi, dar am ras impreuna si a as vrea sa nu fiti suparati pe mine. Acum voi, poate unele le-ati uitat, poate unele nu. Dar noi am facut un joc frumos impreuna. Si pot spune ca din acest joc, voi sunteti cei care ati castigat. Ati castigat chiar foarte multe. Mai mult decat m-am asteptat si acum cand va privim, luminile sunt minunate si vedeti, vedeti ce puternici sunteti? Vedeti cat de tari ati ajuns? Aceasta s-a dorit. Vedeti ca acum puteti impartasi din experienta voastra? Vedeti toate acestea? Sa nu-mi multumiti. Voua sa va multumiti. Eu poate as dori sa nu fiti suparati pe mine. Si poate un pic sa ma iertati daca uneori gluma a fost prea puternic. Dar de multumit sa va multumiti voua. Eu am venit acum sa va spun ca acele jocuri ce au fost, de-acum eu le-am retras si mi-am lasat doar lumina. Dar stiti, lumina mea acum este mai puternica si unii de acolo de pe Pamant nu pot s-o vada. In fata lor vad umbrele acelor jocuri. Si-mi pare rau. Dar sper ca incet, incet, sa vada si ei lumina mea si tare m-as bucura. Eu am sosit aici in mijlocul vostru pentru ca aceasta este lumina mea si nu puteam sa stau deoparte. La aceasta masa/intrunire prieteneasca, am sosit. Vin cu mare bucurie si iubire, ca iubirea s-o impartasesc cu voi. As vrea sa va spun un mic secret: am si eu nevoie de iubirea voastra. Si eu doresc sa fiu iubit de voi. Doresc sa impartasiti aceasta iubire, pentru ca acolo, pe Pamant, au ramas multe aspecte ale mele ce sunt lipsite de iubire. De aceea m-as bucura sa-mi daruiti si mie iubire.’’
’’Desigur, draga Lucifer. Tu esti un luceafar pentru noi si noi acum, din inimile noastre daruim iubire. Am invatat sa ne umplem inima cu iubire si acum putem darui pentru ca avem ce darui. Daruim iubire tuturor aspectelor tale pentru a se ridica in aceasta lumina si pentru a le elibera. Noi suntem unul si nu e permis nici unei parti din noi sa nu se bucure de lumina si iubire. Asa ca noi, aceasta echipa terestra din prea plinul inimilor noastre, daruim iubire tuturor aspectelor tale, le multumim, le oferim iertarea si binecuvantarea noastra si le dorim sa se ridice in lumina. Ne activam discurile noastre solare, ca adevarati Solarieni ce suntem si ne imputernicim ca adevarati sori, ce stralucim sa luminam din adancul inimilor noastre toate acele aspecte ale noastre din aceste vieti, precum si toate aspectele tale ce doresc Lumina si asternem pe fruntea fiecarui aspect al tau, cate un soare ca el sa poata evolua apoi in propria lui Lumina.’’
Marele Soare Central si-a intetit acum lumina si straluceste catre toate aspectele care sunt si vin acum in lumina.
Ii multumim lui Lucifer si il invitam sa vina si de acum inainte la intalnirile noastre.
Ii multumim lui Asthar Sheran pentru invitatia facuta si multumim si tuturor celor prezenti in acest spatiu. Am inteles mesajul lor si revenim in corpurile noastre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu