vineri, 29 mai 2009

Lady Nada si Lord Sananda Inaltarea

Sunt Lord Sananda si va multumim ca ne-ati deschis portile inimii voastre. Am asteptat acest moment, ca voi sa ne invitati, caci avem daruri pentru voi. Preaiubitul meu Lord Sananda, impreuna cu mine, Lady Nada, suntem pregatiti sa punem pe umerii vostri, salba noastra de daruri si sa va impodobim capul cu cate o coroana de flori de lumina. Semn care sa marcheze inaltarea, ridicarea voastra pe un alt plan, pe un alt nivel de deschidere, si de evolutie a voastra ca ingeri umani.
Eu am fost invitata si mi s-a dat aceasta onoare de a va vorbi, din partea preaiubitului nostru St-Germain. Ii multumesc pentru onoarea facuta de a veni azi in fata voastra, de fapt in inimile voastre. El a dorit ca eu sa fiu aceea care sa impartasesc cu voi acea bucurie, a inaltarii, pentru ca, cu mult, mult timp in urma, noi am fost adunati. Poate nu toti odata ca acum, ci in momente diferite, cand noi am facut o viziune, ne-am oferit o viziune a viitorului, cand in acele momente ne-am vazut impreuna in acest viitor care acum a devenit prezent. Atunci, eu v-am promis ca voi fi langa voi. Acea promisiune acum o indeplinesc. V-am spus atunci ca voi veni langa voi un pic altfel, pentru ca au fost momente cand noi am stiut ca ne vom desparti, despartire in plan fizic, nu si in spirit. A fost atunci un moment in care lacrimile noastre s-au reunit. As vrea ca acel moment sa-l eliberam. Acele lacrimi sa le uscam. Sa traim momentul, dar acum, in aceasta noua etapa, care este etapa reuniunii noastre. Si noi cei de atunci, iata, suntem iarasi inima langa inima. Pentru ca atunci au fost momente traumatizante, St-Germain m-a onorat cu acest pas in fata, ca noi sa permitem vindecarea acelor clipe, iar el, prin Flacara sa Violet sa transmute acele momente in momente de bucurie, de implinire si vindecare.
Am sa va rog sa patrundeti adanc, conectati la celulele voastre si la memoria celulelelor voastre, caci voi acum stiti cum sa o faceti si sa scoateti din celule acele momente cand inimile noastre au plans, au sangerat. Scoateti acele momente si puneti-le in Flacara Violet ce este dinaintea voastra.Tot ceea ce faceti, este asistat de preaiubitul meu Lord Sananda, ca acele momente ale voastre sa fie toate gasite. Cautati deci adanc, in memoria celulelor voastre. Noi va ajutam sa gasiti acele memorii care au fost alaturi de mine, cand eram Maria Magdalena, alaturi de Isus, alaturi de Maica Maria, alaturi de Elisabeta, de Iosif, de Petru, de Ion, de ceilalti apostoli si discipoli, precum si acele memorii in care multe neadevaruri au fost aduse in celulele voastre, cand voi ati fost huiduiti, biciuiti, cand propriul adevar l-ati negat, cand minciuni ati acceptat, cand iubirea de frate si sora, de parinti, a fost calcata in picioare, cand umilintele au luat locul dreptatii, cand frica a luat locul bucuriei, cand frumusetea sufletului vostru a fost stropita cu noroi. Toate acestea gasiti-le in memoria celuleleor si in flacara Iubirii Cristice si in Flacara Violet. Daruiti-le! Ele nu va mai reprezinta. Ele nu mai au de ce sa va impovareze. Toate au fost. Nimic din cea a fost nu mai conteaza, iar voi acum simtiti ca un val s-a dat deoparte si voi puteti straluci asa cum sunteti voi cu adevarat. Aceasta stralucire, lasati-o sa va implineasca si spuneti cu cea mai mare incredere, adanc in sufletul vostru, cine sunteti voi. Strigati celulelor voastre, la toate aspectele voastre, cine sunteti voi.In deplina voastra maretie, cu cele mai inalte atribute cristice, cu cea mai mare imputernicire, cu cea mai mare responsabilitate si cu cea mai mare daruire catre voi, ca spirit, ca suflet si ca trup, intr-un intreg recunoscut pentru totdeauna! Si asa si este!
Din acest moment, dragii mei, simtiti cum infloriti, simtiti lotusul inimii voastre cum se deschide si cuprinde planeta. Veti simti cum infloriti de la zi la zi, de la clipa la clipa. Fiecare moment va va aduce o noua petala care se deschide, caci aceasta inflorire a voastra, este inflorirea tuturor, este inflorirea planetei, este inflorirea intregii Creatii. Va rugam sa fiti constienti de frumusetea voastra in tot ceea ce voi sunteti, caci cu cat veti recunoaste aceasta frumusete, veti recunoaste frumusetea planetei voastre, Terra, giuvaer de nedescris in aceasta galaxie si in acest univers. Redati-i Terrei ceea ce va dati voua, recunoasteti-i ei, ceea ce va recunoasteti voua, acest Nou Pamant, ca voi, cei ceea ce sunteti, adevaratii suverani. Pastrati cateva momente ca sa simtiti toate acestea si pe toate sa le integrati in memoria celulelor voastre. Tot ceea ce vine acum ca potential de energi prin ceea ce s-a deschis catre voi si prin voi planetei, primiti acum si integrati fara nume, ca potential sublim, ca energie pura, ca memoria celulelor voastre sa primeasca, sa inregistreze. Deschideti tot ceea ce voi sunteti si primiti, ceea ce voi sunteti.(Facem o pauza de cateva momente pentru a primi. Inimile noastre sunt conectate acum la o energie noua, un potential energetic nou ce provine din nucleul cel mai pur al Creatiei, a Creatorului) Dragii mei dragi, acestea sunt vremurile in care voi pasiti acum, de inaltare in Noua Energie. Noi toti, cei de aici, Echipa fara nume, permiteti-ne sa va luam in bratele noastre si sa faceti impreuna cu noi, un salt intr-un nou plan vibrational. Permiteti-ne sa va luam si sa va ridicam, de fapt va expandam pe un plan vibrational interior, altul decat ati fost acum. Energia voastra va capata claritate, forta, intelepciune, echilibru, aspecte ce va vor ajuta sa va imputerniciti, aspecte ce va vor ajuta sa va cunoasteti mai profund pe voi. Si asa cum in alte dati am lucrat impreuna, eliberam toate acele vieti, ca noua viata in care am pasit, sa fie intr-o noua armonie, intr-o noua iubire, in energii si potentiale noi, ca ceea ce aducem si manifestam pe Pamant, prin vietile voastre sa reprezinte o renastere si o altfel de stralucire a noii planete Pamant. In acest moment, in care noi sadim, dar in acelasi timp si culegem, permiteti-mi sa las locul preaiubitului meu lord Sananda, ca energia lui sa va cuprinda.Eu vin si va graiesc acum, printr-un trup ce mi l-am pregatit. Printr-un trup ce poate primi acum o parte a vibratiei mele. Eu, cu acest suflet-trup, m-am logodit intr-o gradina-rai si atunci am spus ca voi veni printre voi. Voi ati gandit ca eu ma voi intrupa si ca voi veni asa cum am venit candva, dar nu e asa cum ati inteles, caci iata, acesta este modul meu de a veni,caci eu acum, in acest trup, am adus Cristul, am adus ceva ce voi toti aveti si veti primi mai mult.Aici printre voi, sunt din ucenicii mei si as vrea acum sa ma vedeti. Prin acest trup ma auziti, insa as vrea sa ma vedeti in inimile voastre, acolo, adanc, unde ma si puteti simti. O adiere eu acum trimit si voi o veti recunoaste prin emotia ce o va starni in inimile voastre. Atunci, de mult, am glasuit si mana eu pe crestet am pus-o, ca un alint, ca acea mangaiere sa n-o uitati si azi sa o recunoasteti. Adierea mea eu o trimit si ea fata va va mangaia. Voi sa stiti, sa nu uitati in inimile voastre, eu cresc si infloresc, iar voi si altii precum voi, veti raspandi lumina mea, caci calea este larg deschisa si voi pasiti acum pe ea. Ce alta data inchis si sechestrat a fost, acum e liber si voi puteti manifesta ceea ce eu sunt in fiecare dintre voi.Eu mai doresc acum, in acest moment, inima sa o deschideti si sa-mi aratati ce mai este in voi pata de neincredere, caci eu acuma sunt aici in fata voastra sa sterg definitiv din a voastra celula si memorie, ca adevarul meu sa izbucneasca in interiorul vostru. Deci, aratati-mi fata voastra fata interioara a sufletului vostru, cu cel mai sincer adevar al vostru si eu acum sterg tot ce neincredere vis-a vis de mine mai exista, ca intr-un singur adevar sa va puteti inalta si acest singur adevar, este adevarul vostru, care pastreaza in interior, Cristul, energia cristica adevarata.Respirati-ma adnc in voi! Eu sunt in inimile voastre, desi ma manifest acum prin acest corp unde eu m-am unit cu trupul, spiritul si sufletul celui din acest corp, eu sunt si in inimile voastre si voi fi pretutindeni in inimile tuturor. Acest corp ma cuprinde, ma poate reprezenta, insa eu va apartin tuturor si am dorit ca in aceasta zi, impreuna cu preaiubita mea Lady Nada, sa fim mai prezenti langa voi si pentru ca inimile voastre au putut sa se deschida si sa isi acorde acea stralucire, noi am putut sa ne apropiem de planurile voastre si sa va luam cu noi pe ceea ce voi numiti inaltare, de fapt o aprofundare a Sinelor voastre Divine. Acest dar, noi toti de aici din echipa, am dorit sa vi-l facem si sa innobilam cu lumina ce am adus-o, fiinta voastra, tot ceea ce voi sunteti. Lasati lumina ce ati primit-o sa se integreze pentru urmatoarele momente, zile, ancorand-o puternic in interiorul vostru si pe planeta, caci acolo unde voi veti pasi, veti expanda aceasta lumina. Este o energie noua si as dori ca in momentul cand expandati constient aceasta lumina, nu ganditi, nu aduceti nimic din vechi. Doar permiteti sa o expandati. Lasati gandurile deoparte si nu aduceti nici un sentiment in ceea ce plantati. Lasati doar sa se intample. Corpurile voastre au inceput sa se umple cu acest nou potential. Celulele voastre contin deja aceste energii. Aceste enrgii din corp, vor aduce modificari asupra corpurilor, manifestandu-se in corpul fizic. Lasati-le sa se intample. Permiteti-le. Aceste schimbari vor aduce o reinviere a fiintei voastre. Permiteti-va sa se intample. Voi deveniti cei care veti intelege pe toti cei din jurul vostru. Ii veti intelege, dar nu incercati sa-i schimbati. Le veti vorbi cum si eu le-am vorbit si v-am vorbit. Apelati la parabole, la sfaturi simple, apelati exemplele din vietile voastre. Si doar iubiti-i.Energia mea va creste permanent in voi. Dati-va timp sa o primiti, dati-va timp sa o procesati, dati-va timp sa va incarcati cu ea. Aceasta inseamna sa va dati timp sa fiti cu mine in conexiune si comunicare, timp care il acordati pentru mine si pentru fiecare dintre voi, timp sa stati cu mine de vorba, timp in care va incarcati. Si apoi sa porniti mai departe pe cale. Prin fiecare respiratie, voi veti aduce aceasta energie in interiorul vostru si apoi o veti raspandi. Prima care va primi aceasta energie de la voi, sa stiti ca este planeta. In inima ei veti trimite aceasta energie Ea va sti cum s-o primeasca, ce sa faca cu ea si o va darui apoi celorlalti. Ea este cea care va va ajuta ca voi sa fiti intelesi de cei din jurul vostru. Aceasta energie cosmica ce o primiti, este transformata la nivelul Pamantului, pentru binele intregului. Deci dragii mei, primiti bucuria inaltarii si a invierii Cristului Launtric, in interiorul vostru.Si asa este. Toti cei care suntem aici, va vom tine in imbratisarea noastra pentru urmatoarele zile si am dori sa ramaneti in aceste zile intr-o liniste sufleteasca, intr-o pace launtrica, ca ceea ce vi se ofera, sa fie primit la cel mai pur potential, cu cea mai pura si inalta frecventa si nimic din ce este in planul vostru, nu permiteti sa va scoata din aceasta pace launtrica. Voi veti fi ajutati si asistati sa va mentineti aceasta pace launtrica. Pastrati aceasta conexiune cu intreaga echipa, caci fiecare va lucra in domeniul sau asupra voastra, ca sa puteti primi si integra la un nivel maxim, tot ceea ce corpurile voastre pot primi. Faceti din fiecare clipa un spatiu sigur si sacru, ca noi toti sa va putem darui tot ceea ce voi puteti primi. Si acum cu imbratisarile noastre inconjurati, laudati si iubiti, o sa va rugam sa sistati toate indeletnicirile voastre si sa intrati intr-un moment de odihna, ca ceea ce ati primit si primiti, sa continue. Si, pe parcursul noptii, cand este liniste si cand mintea voastra sta deoparte, noi sa continuam cu aceste energii pe care vi le daruim, care actioneaza si asupra inviatilor vostri dragi si care in acelasi timp, prin voi curg pe planeta. Va multumim. Eu sunt Lord Sananda.

Niciun comentariu: