Calatorie interioara - Contopire cu sufletul

Am intrat in spatiul meu sacru. Camera vindecarii era o scoica uriasa deschisa si luminoasa. Marginile erau frumos ondulate, interiorul sidefat, impodobit ca in filme. Aerul in jur aidoma unor perdele diafane, transparente, din cele mai fine. Am inaintat, asezandu-ma pe perna alba si pufoasa – scoica isi astepta printesa – ca in basme. Simteam acea frumusete cum ma patrunde si ma incanta. La marginea scoicii a aparut Sufletul meu. Mai frumos si mai stralucitor, un tanar. - Vrei sa te unesti cu mine, m-a intrebat aplecandu-se si uitandu-se in ochii mei ? - Vreau din toata inima mea. - Atunci vino sa iti arat lacasul sufletului. M-a luat de mana si am zburat catre alt spatiu mai diafan, mai luminos. - Ma bucuram de prezenta lui si il sorbeam din ochi. Deodata am observat ca nu il mai vad clar si distinct ca la inceput. - Ce se intampla? Nu te mai vad bine. Ii vedeam doar ochii, mana de care il tineam si aveam senzatia ca ma indepartez de el. - Accepta-ma asa cum sunt. Ofera-ti acceptarea, imi spunea parca de la mari departari. Disperata, urmarind acei ochi si strangandu-i mana pt a nu-l pierde, am inceput sa strig: - Te accept asa cum esti, te acceeeeept…, te acceeeeept ! Atunci s-a produs magicul si o forta m-a atras in alt plan, unde totul a devenit clar si l-am putut vedea in toata frumusetea lui. S-a produs un lucru uimitor. Sufletul radia tot mai multa lumina. O aura minunata il inconjura si, simultan, intelegeam ca acea lumina este suma tuturor experientelor mele, indiferent cum au fost. Picura constientizarea in campul meu si pe masura ce intelegeam, Sufletul devenea si mai luminos. Am intins bratele catre el si a inceput contopirea. Era doar lumina in care patrundeam si cred ca am mers pana la ce am numit eu, mijloc. Nu stiu cum sa descriu acea contopire, doar ca era o mare, mare iubire. Din exterior se vedea ca un halou auriu in centrul caruia mai multe lumini se contopeau formand nucleul. Apoi, usor, usor, am coborat si acel intreg l-am simtit patrunzand in corpul fizic, ocupandu-si locul. Fiecare celula oglindea chipul Sufletului. Oriunde ma uitam, din celule imi zambea Sufletul fericit. Puteam vorbi cu el in orice loc si oriunde. Ii zambeam fericita si ne impartaseam amandoi iubirea. Sunt fericita, sunt indragostita si ii multumesc Sufletului pt aceste minunate clipe. Va daruiesc si voua din preaplinul meu.