joi, 24 iulie 2014

Spiritul Muntilor Dobrogei - Rugamintea lui Dumnezeu

A sosit langa mine un spirit foarte batran ca timp petrecut aici pe Pamant si foarte intelept. M-a impresionat prezenta sa: munte format din concretiuni mari a caror santuri sugerau ridurile batranilor. Acea maretie emana vechimea iar prin una din fete mi-a transmis imaginea bufnitei, adica a intelepciunii. “- Am venit sa ofer ghidarea mea. Sunt un spirit batran al acestor locuri. Am rolul de a proteja si a ghida. Sunt spirit al muntilor, al muntilor Dobrogeni. Eu ghidez oamenii catre spatii energetice vechi si acolo ei se incarca cu energia straveche si pura a acestor locuri. Sufletul meu este in Dobrogea. Eu pot calatori si anihilez energii distructive, energii emise de oameni si de aparatele lor. Acum a sosit timpul sa iti predau o stafeta. Sa duci aceasta stafeta in miezul cristalin al Soarelui. Sa o innobileze cei de acolo cu energia cristalina necesara si sa mi-o returnezi apoi, ca cel mai proaspat cristal. Poti face acest lucru impreuna cu prietenii tai, ca aceasta stafeta (cristal) sa aiba impregnata si constiinta omenirii si constiinta Focului Sacru daruit prin oameni pe care o implementati cu ocazia intalnirii voastre. Te rog insa, pe moment sa iti asumi responsabilitatea primirii si aducerii acestei stafete inapoi. De aceasta lumina depind multe spirite a regnului mineral. In mainile tale pun stafeta, din mainile tale o voi lua. Sa ma chemi.” Stafeta are forma unei roci inchisa la culoare, foarte mare. Am pus-o imediat in Casa Soarelui, cu rugamintea ca pana sambata entitatile solare sa faca ce cred ele de cuvinta. “- Nasterea voastra ofera o sansa muntelui pt a reveni la adevarata sa manifestare si relationare intre Pamant ca Spirit si fiinta umana. Legile acestui pamant aveti a le urmari, a fi indeplinite. Sunt legi sacre, legi divine ce aveti a le readuce pe aceasta planeta. Gandul vostru incarcat cu iubire si compasiune catre toate vietatile si toate formele de viata, va realiza punerea in practica a acestor legi. Compasiunea este o mare poarta prin care va uniti cu astralul superior. Prin aceasta uniune, permiteti multor spirite inalte sa vina sa va sustina in activitatile voastre. Cand acest lucru se va intampla, veti observa schimbari majore in viata tuturor. Eu te voi sustine. Ma preocupi de mult si iti urmaresc gandirea. Am hotarat azi sa ma prezint ca sa sustin toate indeletnicirile tale catre aceasta natiune si aceasta parte a planetei. Ai toata cooperarea mea si voi participa alaturi de voi la toate intalnirile pe care le vei avea. Eu aduc si voi darui intelepciunea mea milenara. Va voi darui cunoasterea si experienta mea. Tot ce veti primi de la mine va este dat sa folositi catre cei de langa voi. Simpla mea prezenta si radianta va va fi de folos pt a privi cu claritate si a va alege un viitor armonios. Lacurile mele s-au secat, insa energia lor, acumulata, exista. A primi din aceasta informatie vor fi pt voi toti daruri prin care veti aprecia si veti intelege mersul direct al Naturii. Voi fi cu voi ca un strabunic. Va voi tine in poala mea si va voi lasa sa va jucati cu pletele mele albe ascultandu-mi povestile si povetele, ca sa va aduceti aminte unde v-ati nascut, cum ati crescut atingand Acum maturitatea sufletului ce incepe sa creeze alaturi de marii creatori. Primeste acest toiag, esenta din comoara Dobrogei si nu uita ca lumina si intelepciunea se afla in tine. Acest toiag reprezinta vesnicia. El este un simbol al inteleptului, al varstnicului. Ti-l daruiesc ca sa iti aduci aminte ce exista si in tine. Sa folosesti intelepciunea ca pe un dar, caci sunt invataturile milenare ale poporului dac.” Aceasta zicand am simtit ca se deconecteaza si ca usor se indeparteaza lasandu-mi sufletul plin, ganduri meditative si o imagine luminoasa despre comunicarea viitoare cu prietenii nostri ce alcatuiesc Natura. Dumnezeu Vibratia prezentei lui este imensa iar iubirea coplesitoare. Pe masura ce ma obisnuiesc cu aceasta vibratie ea se transforma in imaginea Tatalui care isi calauzeste copilul. “- Copila mea. Darul muntelui este pretios. Sa nu-l neglijezi. Valoarea sa este foarte importanta si te rog sa intelegi apelarea lui ca o sansa pt el si pt acel spatiu de a se reimprospata cu energia ce soseste. Muntele a asistat la primirea Focului Sacru la Tg Jiu urmarindu-va realizarile. Cand a inteles ce fapta deosebita ati facut si cat de multe ati putut aduce pt zona vestica a tarii a apelat la voi cu dorinta de reimprospatare a tinutului dobrogean cu aceeasi energie pe care voi ati acumulat-o pe axa energietica a orasului. Infaptuiti acelasi lucru nu numai pt Bucuresti, ci si pt Dobrogea si permiteti sa se alature toate sufletele luminoase si in credinta de pretutindeni pt a sustine planurile energetice dobrogene. Orientati-va catre mare si permiteti ca iubirea voastra sa imbratiseze acea fata a Marii Negre. Muntele si-a oferit intelepciunea si si-a pus credinta in mainile voastre pt a sustine toata acea parte care are nevoie de sustinere energetica. Orientati-va cu iubire si meditatie profunda asupra naturii care va ingaduie si va ofera toate posibilitatile ei si asupra comportamentului vostru viz-a-viz de ea. Intelegeti sosirea muntelui ca pe un prieten ce va cere ajutor. Opriti-va din alergatura voastra de zi cu zi si oferiti-i acestui intelept milenar ajutorul ce l-a solicitat. Iubirea mea va ingaduie si va permite ca momentul acestui sfarsit de saptamana sa fie pt voi un moment de mare bucurie, iar voi sa puteti face alegerile potrivite. Sunteti permanent in imbratisarea mea. Dumnezeu Cu multa iubire si recunostinta raspundem prin ajutor Muntelui si rugam sustinere din partea Tata/ Mama Dumnezeu pt a fi calauziti si sustinuti in oferirea acestui ajutor.

Un comentariu:

fluturas spunea...

dumnezeu si ingerii pamantului sa te binecuvanteze ,iar cele 9 randuri de ceruri sa te ajute sa zbori catre rai , defapt de acasa