Galaxia mea

Iata-ma la marea Poarta a Universului. Echipa e regizorul din culise.... calea se deschide si un mandru Cal inspumat de atata alergat, se opreste brusc in fata mea; nu mai sunt eu, devin EU, cea care ma avant pe spatele lui, mana stanga cuprinde haturile, picioarele se infunda in scari iar mana dreapta arata drumul, inainte spre Calea Lactee .... cale de lapte din mii de stele ce serpuieste pana la Poarta de Aur.
-Cine sunt Paznicii Portii? Nu raspunde nimeni.
-Cer permisiunea de a trece !
....Si Poarta se deschide permitand trecerea ... dincolo; deodata am ajuns intr-un taram parca necercetat; cal si calaret plutesc; e o alta simtire, corpul s-a dispersat, incerc sa vad, incerc sa aud, intreb unde sunt si cer ajutor; doua maini pline de iubire se intind catre mine, Lumina se extinde si-i lumineaza intreaga silueta: blandete si intelegere imi transmite fata sa, iar cu mana ma directioneaza catre un Templu. Intru, dar transmit ca eu am de ajuns in alta parte; vocea Echipei ma directioneaza catre galaxie si promitand ca ma intorc, plec catre galaxia mea.
Imi iau ramas bun, fluturand mana si --- 'Vin, vin, cat de repede pot "
Zborul se reia pe.....Andromeda ... Andromeda ... aud primele cuvinte ... Andromeda sa fie, imi zic .... si simt planarea intr-o atmosfera de acasa unde totul s-a desfasurat cu bine, asa cum regiza Echipa: lasam sa cada acele atasamente ca niste haine vechi uzate devenind tot mai usoara pana cand am simtit ca ma inalt de pe scaun si incep sa plutesc peste acea gradina; era raiul, era paradisul si as fi ramas acolo daca glasul din culise nu anunta retragerea; m-am incarcat in mine cu tot ce am putut pt a aduce pe taramul nostru cat mai multe daruri de acolo.......... drumul de intoarcere a fost mai scurt si am revenit pe fotoliul Terrei
......Dar facusem o promisiune si trebuia onorata ... asa ca am refacut drumul pana la Templu si am cerut permisiunea sa intru.
Lord Sananda era in mijloc: silueta sa radia o discreta lumina, m-am inclinat si am inaintat prin linistea templului pana in fata sa; din acel moment totul a disparut din mintea mea si nu mai simteam decat ochii sai intr-ai mei; inima mi-a fost cuprinsa si abia mai respiram, iar de undeva, valuri-valuri de lumina alba se prelingeau asupra mea; eram constienta de vocile voastre, de ochii sai si de lumina pe care o primeam; presiunea a crescut si simteam ca imi doresc sa plec dar nu puteam.
.... Cand am reusit sa-mi desprind ochii, acestia au coborat in lungul meu si am observat ca devenisem imbracata intr-o camasa lunga de un alb imaculat si nespus de luminos....atunci am inteles purificarea si am multumit ...revenind incet printre voi.

.....Dar povestea a continuat si a doua zi .....cand un sentiment de universalitate m-a cuprins devenind tot ceea ce Eu Sunt: treceau prin mine, stele, planete, sori...
.....Sunt ceva din Andromeda, ceva din Sirius, ceva din Pleiade si din alte multe galaxii, sunt cate ceva din toate; sunt apele si norii, sunt muntii si padurile, sunt voi toti la un loc.
......Sunt undeva, ca intr-un post strategic de unde pot cuprinde tot, devenind Intregul.
E o stare imensa, imensa de universal; inima degaja o muzica ce pleaca din profunzimea acestei noi Fiinte pe care o descopar: EU SUNT; din aceasta, o mica parte a patruns in acest corp, dar cat de imens este restul ...si deodata am stiut cine SUNT ... simt cine sunt ... stiu cine sunt ... si simt bucuria Universului care, EU SUNT
Avea dreptate St.Germain: Eu Sunt ceea ce Eu Sunt si am repetat azi aceste cuvinte la nesfarsit simtind savoarea si imensitatea lor
Cu iubire infinita
Eu Sunt ceea ce Eu Sunt