Cartea Neamului

Dimineata, la ora 6 am fost trezita de o stare vibrationala interioara.
Mi-am facut rugaciunile si invocatiile si vazand ca starea in loc sa dispara, se accentueaza, am ramas in meditatie si am permis Sinelui sa ma conduca.
Eram pe o pajiste, in apropierea Sfinxului din Bucegi insotita de un lup alb, imbracata cu o rochie alba lunga si cu o coronita de flori de camp pe cap.
De pe dealul (sau muntele) din spate, au venit in fuga mai multi lupi albi ce m-au insotit pana la intrarea in munte.
In grota in care am intrat, ma astepta un batran cu barba si parul albe; am simtit ca mi-a fost dor de el si ca intalnirea ma bucura.
Mi-a dat o carte:
«-Este Cartea Neamului de care sa ai mare grija.»
Unde sa o pastrez, m-am intrebat eu ? In inima! Acolo este cel mai sigur ... si cu ambele maini am impins-o in inima mea. Am iesit prin munte afara si am vazut din nou Sfinxul.
Dar acum, peste imaginea lui s-a suprapus imaginea celuilalt, cel din Egipt. Am ramas asa in contemplatie si am crezut ca s-a terminat meditatia; m-am ridicat in picioare cu gandul sa plec, dar in acel moment, un flux puternic de energie m-a strabatut prin Sahasrara tintuindu-ma pe loc.
Imaginea acelui batran a revenit: era asezat si cu capul sprijinit pe o mana, dar atat de trist si de ingandurat, ca i-am simtit durerea cu fiecare fibra din corpul meu: lacrimi de durere mi-au navalit pe sub pleoape, era un plans cu oftaturi innabusite caci intrebam in gand, ce trebuie sa fac, cum pot sa ajut?
- Iata, acum trimit iubire, lumina intregii Romanii; ce mai am de facut?
Am simtit ca trebuie sa ma asez, dar nu oricum, ci pe o anumita directie; stiam ca trebuie sa intru in Sfinx ... am intrat prin spatele lui, devenind El.
Celulele mele erau de piatra, inima mea era inima lui, respiratia mea era respiratia lui ... si era atat de bine si cald in acel interior. Vedeam prin ochii lui ..... cerul senin, pe a carui bolta a aparut chipul si in special Ochii, Cristului, acei ochi blanzi si iubitori, atat de dragi mie.
Contemplam, traiam, simteam pana cand am simtit ca ma lungesc. Aveam corp de leu a carui picioare din spate se aflau in Egipt, labele din fata se sprijineau pe celelalte doua piramide ale crucii energetice, capul ramanand la Sfinxul din Bucegi.
Simteam ca unesc cele doua puncte, N-S, intr-o stare de bine si echilibru, nemaiintalnita.
Nu stiu cat am ramas in acea stare care parca imi si vindeca trupul. .... Treptat, imaginea a inceput sa se estompeze si corpul l-am simtit strabatut de frisoane .... am stiu ca s-a terminat ... s-a terminat pt acea zi, dar a doua zi dimineata a continuat.
Margeam pe o pajiste verde, cand, langa mine s-a facut simtita prezenta acelui Batran (il simt ca fiind Zamolxe). La un moment dat am ingenunchiat amandoi si am inceput sa ne rugam, o ruga pt neam, pt tara, o ruga in care erai contopit cu cerul si pamantul.
S-a ridicat si a pasit in fata unui altar nevazut, dintr-un templu nevazut si care totusi, erau, prin insasi esenta divinitatii atotcuprinzatoare; slujba a daruit-o, binecuvantand cu bratele larg deschise, fiintele si inimile; a mea fiind tare indurerata.
Ne-am ridicat si ne-am continuat drumul pe pajiste, spre padure; mergeam alaturi, fiecare parca cu gandurile lui.
L-am simtit ca se opreste si m-am intors.
"- Sa te duci sa inveti si apoi sa vii la mine! (am stiut ca se refera la piramida). Asa sa faci fata mea!"
Un sentiment coplesitor a pus stapanire pe mine, doream sa intreb mai mult dar nu puteam, inima era plina de duiosie si tristete in egala masura; o zvacnire dureroasa s-a facut simtita iar lacrimile au invadat ochii ... atat am reusit sa graiesc.
-Parinte drag, de ce imi este inima atat de amara ?!
Nu am mai primit raspuns, imaginea a disparut lasandu-ma cu un mare gol in suflet .... parca pt a ma alina un pic, m-am vazut copil, vesel si fara griji zburdand in plina vara ducand un buchet de flori intr-un templu; in preajma mea o femeie tanara ma supraveghea de la distanta ....simteam grija ce imi poarta ..... apoi, totul a disparut.